Ștefan Cazimir

Ștefan Cazimir este un critic literar, istoric literar român de origine evreiască.

• Ca o trăsătură comună primelor două comedii caragialești se poate reține faptul că ele întreprindeau studiul vanității în cadrele fixate acesteia de mediocritatea situației sociale. Prin abordarea unei zone mai înalte, aceea a elitei politice provinciale, Scrisoarea pierdută marchează o schimbare și îmbogățire a perspectivei, prilej de a descoperi aspecte și semnificații noi. Dacă la personajele comediilor anterioare posibilitatea și dorința de a-și depăși mediul erau limitate sau inexistente, condiția eroilor Scrisorii pierdute se distinge, dimpotrivă, printr-un acces mai liber la treptele superioare ale ierarhiei social-politice și legat de aceasta printr-o puternică dezvoltare a instinctelor de parvenire. În Noapte furtunoasă, vanitatea ne apăruse mai ales ca automulțumire. În Conul Leonida, ca autoînșelare. În Scrisoare pierdută, ea devine cel mai adesea sinonim cum ambiția. Această pornire, pe care Noapte furtunoasă o prezentase numai în infrastructura unor personaje, ocupă acum primul plan al atenției, deoarece noul cadru a făcut din ea corolarul mai tuturor vanităților individuale și mobilul de bază ak întregii acțiuni. Pentru desfășurarea ei, momentul ales de Caragiale a fost îm chip necesar unul de maximă încordare a ambițiilor, care se măsoară și se definesc reciproc, stabilind o dată cu aceasta cele mai însemnate repere de caracter.

• Prima impresie pe care o comunică lectura schițelor lui Caragiale este aceea a unui univers de infinită varietate, guvernat însă de o lege unică. Pentru că fiecare bucată în parte are farmecul unei miniaturi finisate desăvârșit, iar toate împreună capătă valoarea ansamblului pitoresc și coerent, în care detaliile nu se dizolvă, ci se încarcă de noi sensuri, prin efectul relevator al perspectivelor conjugate. Diversitatea peisajului uman îngăduie și chiar impune scurtarea lui din mai multe unghiuri, pentru a determina principalele incidențe de lunii care concură la definirea imaginilor alcătuitoare. Ceea ce trebuie subliniat de la început este că însușirea unității nu reprezintă un simplu rezultat al contemplării ulterioare, ci decurge anume din proiectele scriitorului, urmărite de el cu deplină consecvență”.