Constantin Ciopraga

Despre Octavian Goga

„De o parte frăgezimea spațiului, simbolizat în dominantele lui plastice («codrii verzi de brad», «câmpuri de mătasă»), de alta imensă «jale», caracteristică timpului în mers, istoriei. Contrastul generează un sentiment al absurdului, natura nerămânând indiferentă. Se produce, ca în lirica populară, un fel de contaminare etică, însă nu de la natură către oameni, ci invers. Neistovita suferință se revarsă, inundând mediul, încât «jale duce Murășul și duc tustrele Crișuri», «fluturii sunt mai sfioși», «roua trandafirilor» se convertește în lacrimi. Miracol al artei, din propozițiile de o simplitate primară emană fluidul unei melancolii extraordinare. În transparențele viziunii lui Goga, istoria împrumută misterul apelor adânci, în a căror oglindă iluzorie oamenii se revăd dincolo, transfigurați, pe un tărâm straniu. Situația istorică schimbându-se, capodopera subzistă în latura pur estetică «Noi» e o doină indemnticabilă.

Dar jalea, oricât de persistentă, nu sfârșește în dolorism și pasivitate absolută; doina de jale insinuează compensator revolta. Liniștea, resemnarea, sunt numai o ipostază, căci sub masca lor de înfrânți se pregătește furtuna. Jalea tăcuților mucenici stă pe aproape de mâhnirea țăranilor sadovenieni, purtători de «dureri înăbușite». Aistăm la un fenomen psihologic de o natură specială: jalea și revolta se întrepătrund, într-o unduitoare ambivalență.“

Despre Perpessicius

„Perpessicius e, după observația lui Tudor Vianu, «un temperament stilistic din familia lui Odobescu, Hogaș și Mateiu Caragiale, scrisul clasicizant», aducând de astă dată «farmecul unui spirit învățat și urban și al unei inimi pline de toleranță și tandrețe, cultivând melancoliile memoriei, pasiunea lecturilor nesfârșite, în umbra bibliotecilor pe care le cântă cu delicatețea unui poet liric». Poate de Mateiu Caragiale se apropie mai mult prin rafinament, în schimb, i-am descoperit afinități, cel puțin în adorația frumuseților și în fraza bogată, cu Vasile Pârvan, memorialistul.“