Emil Manu

Despre Octavian Goga

„Poezia lui Goga a avut un ecou direct și imediat nu numai pentru că aducea problema Transilvaniei actualizată tragic, ci și pentru că elogia satul sa element esențial al problematicii naționale (ca și la Blaga), și nu ca pitoresc. Dacă George Coșbuc cultiva idila și chiar idilicul, poezia lui Goga se bazează tocmai pe absența idilicului. O poezie pragmatică, cu o anumită intenționalitate, cu o voită atmosferă, de care nu se abuzează, creația lui Goga are, cum e și natural, și teme comune cu folclorul: cum e acea «poezie a înstrăinării». Trebuie să distingem însă între înstrăinare și între dezrădăcinare. Cercetătorii au opinii diferite. Mai convingător este Ovidiu Papadima, care certifică poezia lui Goga ca fruct al «tensiunii uriașe dintre sat și oraș». Goga are obsesia singurătății; nu e vorba de o singurătate romantică, ci de sentimentul de tensiune al omului ce nu se poate pierde, anulat în haosul orașului, dar nici nu se poate întoarce integral în sat.“