Moromeții

Moromeții este primul roman scris de Marin Preda (1922 - 1980) alcătuit din două volume, care prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională - a unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.

Moromeții vol. 1

• În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte prea mari.

• „Da, am discutat odată să-ți vând un salcâm! Poate am să ți-l vând... poate n-o să ți-l vând... De ce trebuie să ne grăbim așa!?” părea el să spună.

• Raci o să mâncăm, fă, d-aia te vaiți tu?
  • Ilie Moromete

• Care carte, mamă, care carte? Nici Citirea n-a vrut să-mi cumpere tata. De unde să iau, că nimeni nu mi-o dă. Dacă m-ar lăsa să mă duc la scoală...
  • Niculae Moromete

• Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie! Toată ziua stai de vorbă și beai la tutun și mie îmi arde cămașa pe mine. Dacă alții n-au treabă și au chef de vorbă... Copilul ăsta plânge aici și el stă la poartă si bea tutun. Veniți de la deal și vă lungiți ca vitele... și eu să îndop singură o ceată de haidamaci...
  • Catrina Moromete

• De ce să mâncăm câinele, fă, proasto? întrebă Moromete, liniștit si incet. Apoi, tot liniștit, spuse mai departe și la fel de încet, ca și când ar fi vorbit cu el însuși: De ce să mâncăm, fă, zăltato, sărito de la locul tău? E bun câinele de mâncat, fă? E bun să te mănânce el pe tine! Și chiar o să te mănânce. Azi ți-a luat brânza, mâine o să-ți ia...

• „Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce-a vrut... Ce mai trebuia să fac si n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le dau și nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun pentu ei pe care eu să-l fi ocolit fiindcă așa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut?! N-au decât să se scufunde! Întâi lumea și pe urmă și ei cu ea.”

Moromeții vol. 2

• Adică cum ai tu în față un sat vechi, continuă Moromete parcă implorînd, de ce spui tu că e vechi ?!! Ce înseamnă asta vechi ?! Noi avem loturile noastre cam de treizeci de ani, asta înseamnă la tine vechime ? Văzuși tu că trecură sutele de ani peste noi și lumea se schimbă și numai noi rămăsesem în urmă la plugul de lemn ? Unde văzuși tu sat vechi ? Că pe vremea lui tata se treiera grîul cu caii si n-apucai eu să mă fac mare si apăru batoza de treierat si cînd erai tu copil veni si tractorul si secerătoarea si toate uneltele agricole care tu te lauzi că le-ai adus tu. Alea care le-ai adus tu nu zic că nu sînt, dar sînt ale tale si nu vreai sa mi le vinzi mie, să ar eu cînd cred eu de cuviință, nu să te las pe tine să-mi ari prost de-mi iese bolovanul într-o parte să te pui zece inși cu măciucile pe el și tot nu-l spargi. Agricultură de-asta în combinație o fi ea bună cui nu-i place să muncească, dar nu pentru mine, fiindcă eu văd că porumbul se ingălbenește sau grîul crește rar, repede pun caii la ham, pun plugul în căruță, ma duc la deal și-l întorc, semăn din nou sau semăn ce știu eu că îmi iese, și nu pierd nimic, dar cu tine pierd, fiindcă pînă stau eu la discuție cu tine, pînă te conving că am dreptate, în fine, pînă te miști tu, a trecut vremea ! (dacă te miști, dacă îți convine să vii de la locul unde te afli pînă la terenul cu pricina, că te costă benzină și carburant !) Că ați înființat ici-colo colhozuri, și îndemnați lumea să facă la fel peste tot, păi da' crezi că eu nu m-am dus si n-am văzut ? Ce vreai dumneata ? Să nu mai am eu cai, să nu mai am eu pămînt, să nu mai am eu cu ce-mi crește o oaie, o vacă, o pasăre sau un porc. De ce ? Ce vezi tu rău în asta ? Vreai să creși tu la colhoz ? Păi niciodată n-o să ajungi tu să crești atîtea oi, atîtea vaci și atîtea păsări cîte cresc eu dacă mă lași în pace să-mi văd liniștit de gospodăria mea. Poți dumneata să crești la ferma dumitale mii de vaci cîte avea satu ăsta înainte de război ? Vita dacă nu e a ta, ce-ți pasă ție de ea dacă moare , se îmbolnăvește sau nu mai face viței ? Și atunci ce să mai vorbim, să ne mai răcim gura deageaba. Am fost la gospodăria ăstora din Balaci, continuă Moromete. Si ce credeți că am văzut ? Vite neîngrijite, nutreț risipit, pui de găină care în loc să mănînce ce li se da, se îmvățaseră cu carne și se ciuguleau unii pe alții pe spinare, aveau spinările pline de sînge, apucă-te și bagă în oală o pasăre ca asta !
  • Ilie Moromete