Paul Valéry

Paul Valéry - poet și eseist francez.

Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci

Cu toate că foarte puțini autori îndrăznesc să spună cum și-au alcătuit opera, eu cred că nu sunt mult mai mulți cei care să fi riscat s-o afle. O asemenea curiozitate începe cu neplăcuta renunțare la noțiunile glorioase și la epitetele laudative; ea nu suferă nici o idee de superioritate, de grandomanie.

Omul duce cu sine viziuni, forța cărora o face pe a sa. La ele își raportează istoria. Ele sunt locul său geometric.

Cei mai mulți oameni văd cu intelectul, mai curând decât cu ochii închiși. În loc de spații colorate, iau cunoștință de concepte.

Concepția ornamentală e, pentru artele particulare, ceea ce este, pentru celelalte științe, matematica.

Adevărul în stare brută este mai fals decât falsul. Documentele ne informează alandala asupra regulei și a excepției.

Omul superior nu e niciodată un original. Personalitatea lui e atât de insignifiantă cât trebuie. Puține inegalități, nici o superstiție a intelectului.

El [Leonardo] nu cunoaște câtuși de puțin acea opoziție, atât de grosolană și definită așa prost, între spiritul de finețe și spiritul geometric, pe care trebuia, trei jumătăți de secol mai târziu, să o denunțe un om cu totul insensibil la arte [Pascal - n. tr.], care nu-și putea închipui o asemenea delicată, dar firească îmbinare a feluritelor daruri; care credea că pictura este deșertăciune; că adevărata elocință își bate joc de elocință; care ne vâră într-un rămășag în care-și irosește orice finețe și orice geometrie; și care, schimbând, pe una veche, noua-i lampă, e absorbit să-și coase hârtii prin buzunare, deși venise ceasul să ofere Franței gloria calculului infinitului...

Uimitor nu e că lucrurile sunt; dar că sunt așa, iar nu altminteri. Imaginea acestei lumi aparține unei familii de imagini din care posedăm, fără s-o știm, toate elementele grupului infinit. Iată secretul inventatorilor.

Aceste lucruri nu sunt misterioase. S-ar fi putut scrie, în chip cu totul abstract, că grupul cel mai general al transformărilor noastre, care cuprinde toate senzațiile, toate ideile, toate raționamentele, tot ceea ce se manifestă intus et extra, admite un invariant [pe care Paul Valéry îl numește eul, definit ca pronumele universal, apelativul a ceva ce n-are legătură cu nici o față; acest enunț parafrazează definirea geometriei de către Felix Klein și Programa de la Erlangen - notă R. Go.]

Culegeți toate amănuntele posibile în legătură cu viața lui Racine, nu veți deduce de aici meșteșugu-i de a face versuri. Toată critica e dominată de acest principiu învechit: omul e cauza operei - așa cum criminalul e, în ochii legii, cauza crimei. Mai degrabă sunt efectul lor!

Frumusețea e un soi de răposată. Noul, intensul, straniul, într-un cuvânt, toate valorile de șoc i-au luat locul.

Nimic nu intră mai greu în capul oamenilor, ba chiar și într-al criticilor, decât această incompetență a autorului față de propria-i operă, odată realizată.

Prea lesne e, printr-o anume meditație, a demonstra deșertăciunea a toate. Pe o banalitate a amvonului, Pascal a cusut un nou rând de haine... Oroarea de viață, imaginea fragilității, a mizeriilor, a neghiobiei ei, se pot la fel de bine excita ca și himerele erotice și poftele senzuale. Ajunge să schimbi cuvintele.