Augustin de Hipona

Augustin de Hipona [lat. Sanctus Augustinus] (n. 13 noiembrie 354, Thagaste în Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) — episcop, filozof, teolog, doctor al Bisericii.

Credința

Năzuința spre Dumnezeu

• Mare ești Tu, Doamne, și preavrednic de laudă: mare este puterea ta și înțelepciunea ta e nemăsurată; iar omul, părticică a zidirii tale, pretinde să te laude, tocmai el care, înveșmântat în firea-i muritoare, poartă în sine mărturia păcatului său și mărturia că Tu le stai împotrivă celor mândri. Cu toate acestea, omul, părticică a zidirii tale, vrea să te laude. Tu însuți îl îndemni la aceasta, făcându-l să-și afle desfătarea în lauda ta, căci pentru tine ne-ai creat și neliniștită e inima noastră până ce nu-și află odihna în tine (Confessiones, 1, 1, 1).
• Când voi fi întreg în tine, nu va mai exista mâhnire și încercare; când va fi plină de tine, viața mea va fi împlinită (Confessiones 10, 28, 39).
• Cred pentru a înțelege și înțeleg pentru a crede mai bine (Sermo 43, 7, 9).
• Dacă l-ai înțelege [pe Dumnezeu], n-ar mai fi Dumnezeu (Sermo 52, 6, 16).
• Întreabă frumusețea pământului, întreabă frumusețea mării, întreabă frumusețea aerului care se dilată și se răspândește, întreabă frumusețea cerului, (...) întreabă-le pe toate. Toate îți răspund: Iată, suntem frumoase. Frumusețea lor aduce mărturie (confessio). Aceste frumuseți supuse schimbării, cine altul le-a făcut decât Cel Frumos (Pulcher), care nu e supus schimbării? (Sermo 241, 2).
• Credința crede, speranța și iubirea se roagă. Dar nu pot exista fără credință, și prin aceasta, și credința se roagă. Tocmai de aceea s-a zis: "În ce chip îl vor invoca pe Acela în care nu au crezut?"
• Ce poate fi, însă, sperat care nu este crezut?
• Credința este chiar și a lucrurilor trecute, și a celor actuale, și a celor viitoare. Căci credem că Cristos a murit, ceea ce deja a trecut; credem că șade de-a dreapta Tatălui, ceea ce este acum; credem că va veni ca să judece, ceea ce va fi în viitor.
• Dar mai bine să numim credință ceea ce ne-au învățat cuvintele divine, adică aceea a lucrurilor care nu sunt văzute.
• Apostolul Pavel aprobă și împărtășește credința care lucrează prin iubire; care, mai ales, nu poate exista fără speranță, nici, fără iubire speranța, și nici una nici alta, fără credință.

Sfânta Scriptură

• Amintiți-vă că este unul și același Cuvânt al lui Dumnezeu de-a lungul întregii Scripturi, unul și același Cuvânt ce răsună în gura tuturor scriitorilor sacri, El care, fiind la început Dumnezeu la Dumnezeu, nu are nevoie de silabe pentru că nu e supus timpului (Enarratio in Psalmos, 103, 4, 1).
• Nu aș crede în Evanghelie dacă nu m-ar îndemna autoritatea Bisericii catolice (Contra epistulam Manichaei quam vocant fundamenti, 5, 6).

Dogmatică

Crezul (Simbolul)

• Simbolul să fie pentru tine oglindă. Privește-te în el ca să vezi dacă crezi tot ceea ce afirmi că crezi. Și bucură-te în fiecare zi de credința ta (Sermo 58, 11, 13).

Dumnezeu Creatorul

• Dumnezeu este mai înalt decât cea mai mare înălțime a ființei mele și mai adânc decât ce e mai intim în mine (Confessiones 3, 6, 11).
• Căci Dumnezeu cel Atotputernic (...), fiind cu desăvârșire bun, nu ar fi îngăduit vreodată ca un rău oarecare să existe în lucrările sale, dacă nu ar fi destul de puternic și de bun pentru a face ca din răul însuși să izvorască binele (Enchiridion de fide, spe et caritate, 11, 3).
• "Înger" desemnează rolul, nu natura. Întrebi cum se numește această natură? Spirit. Întrebi despre rolul ei? Înger; după ceea ce este -- spirit, după ceea ce face -- înger (Enarratio in Psalmos, 103, 1, 15).

Duhul Sfânt

• Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ca izvor primar, iar prin darul veșnic pe care Tatăl îl face Fiului, purcede de la Tatăl și de la Fiul în comuniune (De Trinitate, 15, 26, 47).

Schimbarea la Față

• Aceasta Petru n-o înțelesese când dorea să trăiască lângă Cristos pe munte. Ți-a pregătit aceasta, Petre, pentru după moarte. Dar acum îți spune: Coboară ca să trudești pe pământ, ca să slujești pe pământ, ca să fii disprețuit, răstignit pe pământ. Viața coboară ca să fie ucisă; Pâinea, ca să sufere de foame; Calea coboară ca să trudească pe cale; Izvorul coboară ca să înseteze; iar tu te împotrivești suferinței (Sermo 78, 6).

Fecioara Maria

• Maria a rămas fecioară în zămislirea Fiului său, fecioară în nașterea lui, fecioară când l-a purtat, fecioară când l-a hrănit la sânul său, pururea fecioară (Sermo 186, 1).
• Mai fericită e Maria pentru că a primit credința lui Cristos decât pentru că a zămislit trupul lui Cristos (De sancta virginitate, 3).
• Maria este cu adevărat Mamă a mădularelor [lui Cristos], pentru că ea a cooperat prin iubire la nașterea în Biserică a credincioșilor, care sunt mădularele acestui Cap (De sancta virginitate, 6).

Biserica

• "Biserica înaintează peregrinând printre persecuțiile lumii și mângâierile lui Dumnezeu" (De civitate Dei 18, 51).
• Nu există alt mister al lui Dumnezeu în afară de Cristos (Epistula 187, 11, 34).
• Deci să ne bucurăm și să aducem mulțumiri pentru că am devenit nu numai creștini, ci Cristos însuși. Înțelegeți, fraților, harul pe care Dumnezeu ni l-a făcut, dăruindu-ni-l pe Cristos drept Cap? Tresăltați și bucurați-vă, am devenit Cristos. Într-adevăr, deoarece El este Capul și noi suntem mădularele, omul întreg înseamnă El și noi (...). Plinătatea lui Cristos înseamnă deci Capul și mădularele; ce înseamnă: Capul și mădularele? Cristos și Biserica (In evangelium Iohannis tractatus, 21, 8).
• Iată-l pe Cristos întreg, Cap și Trup, unul singur alcătuit dintr-o mulțime (...). Fie că vorbește Capul, fie mădularele, Cristos este cel care vorbește. El vorbește în persoana Capului (ex persona capitis) sau în persoana Trupului (ex persona corporis). După cum este scris: «Vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; o spun cu privire la Cristos și la Biserică» (Ef 5, 31-32). Iar Domnul însuși spune în Evanghelie: «Nu mai sunt doi, ci un singur trup» (Mt 19, 6). După cum ați văzut, există în fapt două persoane diferite și totuși ele alcătuiesc una singură în îmbrățișarea conjugală (...). În calitate de Cap își spune «Mire», în calitate de Trup își spune «Mireasă» (Enarratio in Psalmos, 74, 4).
• Ceea ce spiritul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru Trupul lui Cristos, care este Biserica (Sermo 267, 4).

Judecata de apoi și învierea morților

• Tot răul pe care-l fac cei răi este pus la socoteală ─ iar ei nu știu. În ziua în care «Dumnezeu nu va tăcea» (Ps 50, 3) (...), El se va întoarce către cei răi și le va spune: «Eu i-am pus pe pământ pe acești sărmani ai mei pentru voi. Eu, Capul lor, domneam în cer de-a dreapta Tatălui meu, dar pe pământ mădularele mele flămânzeau. Dacă voi ați fi dăruit mădularelor mele, ceea ce le-ați fi dat ar fi ajuns până la Capul lor. Când i-am pus pe pământ pe acești sărmani ai mei, am făcut din ei comisionarii voștri care să strângă faptele voastre bune în visteria mea: voi n-ați pus nimic în mâinile lor, de aceea nu aveți nimic la mine (Sermo 18, 4, 4).
• În nici un punct credința creștină nu întâlnește mai multă opoziție decât în privința învierii trupurilor (Enarratio in Psalmos, 88, 2, 5).

Sacramentele (Tainele)

Cântul liturgic

• Cât am plâns ascultând imnurile, cântările, suavele accente ce răsunau în Biserica voastră! Ce emoții am cules din ele! Se prelingeau în urechea mea, picurând adevărul în inima mea. Un mare avânt de pietate mă înălța și lacrimile mi se scurgeau pe obraz, însă îmi făceau bine (Confessiones 9, 6, 14).

Botezul

• Cuvântul se unește cu elementul material și se face sacramentul (In evangelium Iohannis tractatus, 80, 3).

Euharistia

• "Această cetate răscumpărată în întregime, adică adunarea și societatea sfinților, este oferită lui Dumnezeu ca jertfă universală de către Marele Preot, care, luând chip de rob, s-a oferit chiar și pe sine însuși pentru noi în pătimirea sa, pentru a face din noi trupul unei Cap atât de însemnat. (...) Aceasta este jertfa creștinilor: «Noi, cei mulți, suntem un singur trup în Cristos» (Rom 12, 5). Biserica nu încetează să reînnoiască această jertfă în Sacramentul altarului, binecunoscut credincioșilor, în care se arată că, în ceea ce oferă, ea se oferă pe sine" (De civitate Dei, 10, 6).
• Dacă voi sunteți Trupul lui Cristos și mădularele sale, Taina voastră este așezată pe masa Domnului, voi primiți Taina voastră. Răspundeți «Amin» («Da, este adevărat!») la ceea ce primiți, și consimțiți la aceasta prin răspunsul vostru. Auzi cuvântul: «Trupul lui Cristos» și răspunzi: «Amin». Fii deci un mădular al lui Cristos ca Amin-ul tău să fie adevărat (Sermo 272).

Pocăința

• Cel care își mărturisește păcatele lucrează deja împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu îți acuză păcatele; dacă ți le acuzi și tu însuți, te unești cu Dumnezeu. Omul și păcătosul sunt ─ ca să spunem așa ─ două realități: omul e lucrarea lui Dumnezeu; păcătosul e lucrarea ta, omule. Nimicește ceea ce ai făcut tu, pentru ca Dumnezeu să mântuiască ceea ce a făcut El (...). Când începi să urăști ceea ce ai făcut, atunci încep faptele tale bune, fiindcă îți acuzi faptele rele. Începutul faptelor bune este mărturisirea faptelor rele. Înfăptuiești adevărul și vii la Lumină (In evangelium Iohannis tractatus, 12, 13).
• Biserica a primit cheile Împărăției cerurilor ca să se săvârșească în ea iertarea păcatelor prin sângele lui Cristos și prin lucrarea Duhului Sfânt. În această Biserică sufletul care era mort prin păcat își recapătă viața, pentru a trăi cu Cristos, al cărui har ne-a mântuit (Sermo 214, 11).
• Dacă n-ar exista în Biserică iertarea păcatelor, n-ar exista nici o nădejde, nici o speranță de viață veșnică și de eliberare veșnică. Să-i aducem mulțumiri lui Dumnezeu, care a făcut Bisericii sale un asemenea dar (Sermo 213, 8).

Preoția

• Dacă e trufaș slujitorul altarului, va fi pus laolaltă cu diavolul. Dar pentru aceasta nu e profanat darul lui Cristos care continuă să curgă prin El la fel de curat și prin el ajunge limpede în pământ dându-i rodnicie (...). Puterea spirituală a sacramentului este, într-adevăr, asemenea luminii: ajunge curată la cei care trebuie să fie luminați și nici dacă trece prin ființe întinate, ea nu se întinează (In evangelium Iohannis tractatus, 5, 15).

Morală

Fericirea creștină

• Desigur că noi toți vrem să trăim fericiți și în neamul omenesc nu este nimeni care să nu fie de acord cu această afirmație, chiar înainte să fie pe deplin formulată (De moribus ecclesiae catholicae 1, 3, 4).
• Așadar, cum se face că te caut, Doamne? De vreme ce căutându-te, Dumnezeul meu, caut viața fericită, fă-mă să te caut ca sufletul meu să trăiască, fiindcă trupul meu trăiește din sufletul meu, iar sufletul meu trăiește din tine (Confessiones 10, 20, 29).
• Acolo ne vom odihni și vom vedea; vom vedea și vom iubi; vom iubi și vom lăuda. Iată ce va fi la sfârșitul fără de sfârșit. Și ce alt sfârșit avem, dacă nu să ajungem în împărăția care nu va avea sfârșit? (De civitate Dei 22, 30).

Pasiunile

• Pasiunile sunt rele dacă iubirea este rea și bune dacă iubirea este bună" (De civitate Dei 14, 7).

Conștiința

• Întoarce-te la conștiința ta, întreab-o. (...) Întoarceți-vă, fraților, în lăuntrul vostru și, în tot ceea ce faceți, priviți-l pe Martor, pe Dumnezeu (In epistulam Iohannis ad Parthos tractatus, 8, 9).

Virtuțile

• Să trăiești bine nu este altceva decât să-l iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată lucrarea ta. Îi arăți (prin cumpătare) o iubire desăvârșită, pe care nici o nenorocire nu o poate zdruncina (ceea ce ține de tărie), care nu ascultă decât de El (și aceasta este dreptatea), care veghează pentru a discerne toate, de teama de nu te lăsa luat prin surprindere de viclenie și de minciună (și aceasta este prudența) (De moribus ecclesiae catholicae, 1, 25, 46).
• Împlinirea tuturor faptelor noastre este iubirea. Acolo este ținta; spre a o dobândi alergăm, spre ea alergăm; odată ajunși, în ea vom afla odihnă (In epistulam Iohannis ad Parthos tractatus, 10, 4).

Păcatul

• Dumnezeu, care ne-a creat fără noi, nu a voit să ne mântuiască fără noi (Sermo 169, 11, 13).
• "Păcatul este iubire de sine până la disprețul față de Dumnezeu" (De civitate Dei 14, 28).
• Păcatul este un cuvânt, o faptă sau o dorință care se împotrivesc legii veșnice (Contra Faustum manichaeum, 22, 27).
• Omul nu se poate feri de orice păcat atât cât este în trup, cel puțin de păcatele ușoare. Dar să nu nesocotești aceste păcate pe care le numim ușoare: dacă nu ții seama de ele când le cântărești, să tremuri când le numeri. Multe obiecte ușoare adunate laolaltă atârnă greu; multe picături umplu un fluviu; multe grăunțe fac o grămadă. Atunci ce speranță ne rămâne? Înainte de toate mărturisirea... (In epistulam Iohannis ad Parthos tractatus, 1, 6).

Legea morală

• Oare unde sunt înscrise aceste reguli, dacă nu în cartea luminii pe care o numim Adevăr? Acolo e scrisă orice lege dreaptă, de acolo trece în inima omului care înfăptuiește dreptatea, nu mutându-se în el, ci punându-și în el amprenta, ca o pecete care, de pe un inel, se întipărește în ceară, dar fără a părăsi inelul (De Trinitate, 14, 15, 21).
• Furtul este cu siguranță pedepsit de legea ta, Doamne, și de legea care este înscrisă în inima omului și pe care nici fărădelegea nu o poate șterge (Confessiones 2, 4, 9).
• Dumnezeu a scris pe tablele Legii ceea ce oamenii nu citeau în inimile lor (Enarratio in Psalmos 57, 1).
• Cel care va voi să mediteze cu pietate și perspicacitate Cuvântarea pe care Domnul a rostit-o pe munte, așa cum o citim în Evanghelia Sfântului Matei, va găsi în ea fără îndoială codul desăvârșit al vieții creștine (...). Această Cuvântare conține toate preceptele, toate învățăturile menite să călăuzească viața creștină (De sermone Domini in monte, 1, 1).

Har și îndreptățire

• Îndreptățirea celui nelegiuit este o lucrare mai mare decât crearea cerului și a pământului... pentru că cerul și pământul vor trece, dar mântuirea și îndreptățirea celor aleși nu vor trece niciodată (In evangelium Iohannis tractatus, 72, 3).
• El [Dumnezeu] începe prin a face în așa fel încât prin lucrarea sa noi să voim: El desăvârșește, cooperând cu voința noastră deja convertită (De gratia et libero arbitrio, 17).
• Desigur, și noi lucrăm, dar nu facem decât să lucrăm împreună cu Dumnezeu care lucrează. Căci îndurarea lui ne-a luat-o înainte, ca să fim vindecați; ea merge și în urma noastră pentru ca, o dată vindecați, să fim însuflețiți; merge înaintea noastră ca să fim chemați; merge și în urma noastră ca să fim preamăriți; merge înaintea noastră ca să trăim după evlavie, merge în urma noastră ca să trăim pentru totdeauna cu Dumnezeu, căci fără El nu putem face nimic (De natura et gratia, 31).
• Dacă Tu, la capătul lucrărilor tale foarte bune (...), te-ai odihnit în ziua a șaptea, prin aceasta ne spui dinainte, prin glasul cărții tale, că la capătul lucrărilor noastre «care sunt foarte bune» tocmai prin faptul că Tu ni le-ai dăruit, și noi, în sabatul vieții veșnice ne vom odihni în Tine (Confessiones 13, 36, 51).
• Tu ești preamărit în adunarea Sfinților și, încununând meritele lor, Tu încununezi darurile tale (Enarratio in Psalmos 102, 7).
• Harul a venit înainte; acum se înapoiază cele datorate (...): meritele sunt daruri ale lui Dumnezeu (Sermo 298, 4-5).

Cele zece porunci

• După cum iubirea cuprinde două porunci la care Domnul raportează toată Legea și Profeții (...), la fel și cele zece porunci sunt împărțite în două table. Trei au fost scrise pe o tablă și șapte pe cealaltă (Sermo 33, 2, 2).

Jertfa pentru Dumnezeu

• «Orice faptă săvârșită pentru a se apropia de Dumnezeu și a fi în comuniune cu El și pentru a fi astfel fericit este o jertfă adevărată» (De civitate Dei, 10, 6).

Numele lui Dumnezeu

• Numele lui Dumnezeu e mare acolo unde este rostit cu respectul datorat măreției și maiestății sale. Numele lui Dumnezeu e sfânt acolo unde este chemat cu venerație și cu teama de a nu-l ofensa (De sermone Domini in monte, 2, 45, 29).

Sfințirea Duminicii

• "Iubirea de adevăr caută sfântul răgaz, nevoia iubirii primește munca dreaptă" (De civitate Dei, 19, 19).

Curăția și puritatea inimii

• Curăția cu adevărat ne adună și ne aduce la unitatea pe care am pierdut-o risipindu-ne (Confessiones 10, 29, 40).
• Credeam că înfrânarea e în puterile noastre, puteri pe care nu știam să le am, căci eram atât de prost încât nu știam că nimeni nu poate fi înfrânat dacă nu-i dai Tu (...). De bună seamă mi-ai fi dat, dacă aș fi bătut la ușa urechilor tale cu suspinul meu lăuntric și cu credință tare aș fi aruncat asupra ta grija mea (Confessiones 6, 11, 20).
• [Credincioșii trebuie să creadă articolele Crezului] pentru ca, crezând, să asculte de Dumnezeu; ascultând, să trăiască așa cum se cuvine; trăind cum se cuvine, să-și purifice inima și, purificându-și inima, să înțeleagă ce cred (De fide et Symbolo, 10, 25).

Comuniunea cu Dumnezeu

• Cel trufaș caută puterea pământească, iar cel sărac în spirit caută Împărăția cerurilor (De sermone Domini in monte, 1, 1, 3).
• Acolo va fi slava adevărată; nimeni nu va fi lăudat din greșeală sau din lingușire; adevăratele onoruri nu vor fi nici refuzate celor care le merită, nici acordate celor nevrednici; de altfel, nici un nevrednic nu le-ar putea pretinde, de vreme ce nu va fi primit decât cine e vrednic. Acolo va fi pacea adevărată, unde nimeni nu va suferi împotrivire nici de la sine însuși, nici de la alții. Răsplata virtuții va fi Acela care a dăruit virtutea și s-a făgăduit pe sine însuși ca răsplata cea mai bună și cea mai mare: «Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul meu» (Lev 26, 12)... Aceasta o spun și cuvintele Apostolului: «Pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți» (1 Cor 15, 28). El însuși va fi ținta dorințelor noastre, El, pe care îl vom contempla fără sfârșit, îl vom iubi fără săturare, îl vom lăuda fără oboseală. Acest dar, această bucurie, această îndeletnicire va fi cu siguranță comună tuturor, precum este și viața veșnică (De civitate Dei 22, 30).

Spiritualitate

Rugăciunea în general

• El [Dumnezeu] vrea ca dorința noastră să fie încercată în rugăciune. Astfel El ne pregătește să primim ceea ce este gata să ne dea (Epistula 130, 8, 17).
• El [Isus] se roagă pentru noi ca preotul nostru, El se roagă în noi drept cap al nostru, El primește rugăciunea noastră ca Dumnezeul nostru. Să ne recunoaștem deci în El glasurile noastre iar în noi, glasul lui (Enarratio in Psalmos 85, 1).

Rugăciunea Tatăl nostru

• Parcurgeți toate rugăciunile care se află în Scripturi și nu cred că ați putea găsi în ele ceva ce să nu fie cuprins în Rugăciunea domnească (Epistula 130, 12, 22).
• «Tatăl nostru»: acest nume trezește în noi, în același timp, iubirea, afecțiunea în rugăciune (...) și speranța de a dobândi ceea ce suntem pe cale să cerem (...). Căci ce poate El să refuze rugăciunii fiilor săi, atunci când le-a îngăduit deja să-i fie fii? (De sermone Domini in monte, 2, 4, 16).
• Pe bună dreptate cuvintele «Tatăl nostru care ești în ceruri» se înțeleg despre inima celor drepți, unde Dumnezeu locuiește ca în templul său. Astfel cel care se roagă va dori să-l vadă sălășluind și în sine pe Cel pe care îl invocă (De sermone Domini in monte, 2, 5, 17).
• Euharistia este Pâinea noastră cea de toate zilele. Virtutea proprie acestei hrane divine este o putere de unire: ea ne unește cu Trupul Mântuitorului și face din noi membrele sale, pentru ca noi să devenim ceea ce primim (...). Această Pâine de toate zilele se mai află și în lecturile pe care le ascultați în fiecare zi în Biserică, în imnurile care se cântă și pe care le cântați. Toate acestea sunt necesare pelerinajului nostru (Sermo 57, 7, 7).
• Putem de asemenea, fără să rănim adevărul, să dăm cuvintelor «Facă-se Voia ta precum în cer așa și pe pământ» acest înțeles: în Biserică, la fel ca în Domnul nostru Isus Cristos; în Mireasa logodită lui, la fel ca în Mirele care a împlinit Voința Tatălui (De sermone Domini in monte, 2, 6, 24).